Revenind la vechiul meu prieten , adica tot eu. Mereu cand se gaseste o stare dubioasa ma gandesc sa scriu aici deoarece, consider eu, este suficient de autentica sa o pot reciti oricand, fara sa ma plictisesc
De cateva zile ma napadesc amintiri din trecut, unele frumoasele, altele care merita lasate uitarii. Dar totusi, ele exista. Acum 4 luni am luat o decizie destul de brusca si poate, negandita neplanificata nejustificata. Justificata a fost , gandindu-ma de doua ori, chiar si gandita... cel putin atunci. Lasand deoparte cacatul mistico-fantasmagoric, lucru care il fac rar, mai ales cand vorbesc de stari de genul , am lasat o persoana draga inimii sa plece din viata mea. De fapt nu am lasat-o. Am insistat din toate puterile sa plece gandindu-ma ca e mai bine , pentru cine... nu stiu.
Recitind, pare ca o drama de nivel inalt cu motive si scopuri destul de elaborate. Aici intra comedia. Am lasat acea persoana pentru ca am vrut sa ma joc. Adica am vrut sa ma joc real, pe calculator, nu e vreo figura de stil sau ceva, chiar asta am facut. E drept, pot gandi toata perioada asta ca o perioada de solitudine, cum unii oameni se duc la pescuit, fug in munti, merg la facultate etc, eu am ales sa ma joc. E drept, nu fara scop. Am vrut sa ajung in cea mai inalta liga dintr-un joc , numit Starcraft. Am reusit lucrul asta dupa aceste 4 luni, am reusit sa ajung Masters la jocul asta. E un joc destul de complex si cu un playerpool destul de restrans, dar nu despre asta e vorba, mie chiar in clipa de fata, mi se pare o realizare pertinenta raportat la persoana mea.
Deci dupa ce am ajuns Masters am decis sa ma intorc la viata, sa imi aleg sa fiu un om echilibrat si cumsecade si de ce nu, sa caut lucrurile pe care le-am avut. Aici intra tragedia. Nu caut fericirea nu caut sa fur ceva cuiva. Pur si simplu vreau sa vad cum era inainte si in loc sa dau quit, sa intru in meci din nou.( inca am creierul wired pe chestii de starcraft). Tragedia e ca acum de fapt nu stiu ce vreau si am ajuns la concluzia asta platind un pret prea mare , mi-am incalcat orgoliul si liniaritatea asa de vehementa si concisa si bine planificata de acum 4 luni. Sau asa parea atunci, cine stie. Nici nu sunt sigur de ce o sa gasesc, momentan am batut la usa si mi s-a deschis geamul, nu am intrat , dar am vorbit prin el , facandu-mi cunoscute intentiile. In clipa de fata vazand sau ma rog, mai bine zis, presupunand ce s-au intamplat in alea 4 luni ma fac sa ma gandesc ca ceea ce caut, a disparut demult si ca ma uit doar la o fantoma in corp de om.
Nici nu mai sunt asa de interesat de a salva ceva sau pe cineva in speta pe mine. M-as intoarce in singuratate, pregatind o revenire incendiara, o ultima reduta intr-o situatie crunta. Nu e loc de teama, de sovaiala, e tot ce mai am de facut , vreau sa mai raman tacut. Cei ce doresc singuratea au uitat cum e sa fii singur. Eu mi-am facut alegerea, sunt intr-o situatie incerta de a justifica mie insumi, daca e ceea ce trebuie.
De cateva zile ma napadesc amintiri din trecut, unele frumoasele, altele care merita lasate uitarii. Dar totusi, ele exista. Acum 4 luni am luat o decizie destul de brusca si poate, negandita neplanificata nejustificata. Justificata a fost , gandindu-ma de doua ori, chiar si gandita... cel putin atunci. Lasand deoparte cacatul mistico-fantasmagoric, lucru care il fac rar, mai ales cand vorbesc de stari de genul , am lasat o persoana draga inimii sa plece din viata mea. De fapt nu am lasat-o. Am insistat din toate puterile sa plece gandindu-ma ca e mai bine , pentru cine... nu stiu.
Recitind, pare ca o drama de nivel inalt cu motive si scopuri destul de elaborate. Aici intra comedia. Am lasat acea persoana pentru ca am vrut sa ma joc. Adica am vrut sa ma joc real, pe calculator, nu e vreo figura de stil sau ceva, chiar asta am facut. E drept, pot gandi toata perioada asta ca o perioada de solitudine, cum unii oameni se duc la pescuit, fug in munti, merg la facultate etc, eu am ales sa ma joc. E drept, nu fara scop. Am vrut sa ajung in cea mai inalta liga dintr-un joc , numit Starcraft. Am reusit lucrul asta dupa aceste 4 luni, am reusit sa ajung Masters la jocul asta. E un joc destul de complex si cu un playerpool destul de restrans, dar nu despre asta e vorba, mie chiar in clipa de fata, mi se pare o realizare pertinenta raportat la persoana mea.
Deci dupa ce am ajuns Masters am decis sa ma intorc la viata, sa imi aleg sa fiu un om echilibrat si cumsecade si de ce nu, sa caut lucrurile pe care le-am avut. Aici intra tragedia. Nu caut fericirea nu caut sa fur ceva cuiva. Pur si simplu vreau sa vad cum era inainte si in loc sa dau quit, sa intru in meci din nou.( inca am creierul wired pe chestii de starcraft). Tragedia e ca acum de fapt nu stiu ce vreau si am ajuns la concluzia asta platind un pret prea mare , mi-am incalcat orgoliul si liniaritatea asa de vehementa si concisa si bine planificata de acum 4 luni. Sau asa parea atunci, cine stie. Nici nu sunt sigur de ce o sa gasesc, momentan am batut la usa si mi s-a deschis geamul, nu am intrat , dar am vorbit prin el , facandu-mi cunoscute intentiile. In clipa de fata vazand sau ma rog, mai bine zis, presupunand ce s-au intamplat in alea 4 luni ma fac sa ma gandesc ca ceea ce caut, a disparut demult si ca ma uit doar la o fantoma in corp de om.
Nici nu mai sunt asa de interesat de a salva ceva sau pe cineva in speta pe mine. M-as intoarce in singuratate, pregatind o revenire incendiara, o ultima reduta intr-o situatie crunta. Nu e loc de teama, de sovaiala, e tot ce mai am de facut , vreau sa mai raman tacut. Cei ce doresc singuratea au uitat cum e sa fii singur. Eu mi-am facut alegerea, sunt intr-o situatie incerta de a justifica mie insumi, daca e ceea ce trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu