Follia

Starea te cuprinde, simti emotia, vibe-ul , ajungi la o sinergie absoluta, ceva inexplicabil, totusi palpabil, empiric. Incerci sa-ti explici ce se intampla, dar nu poti, esti cuprins, invins de moment, care de fapt nu este o infrangere propriu zisa , mai degraba vrei sa te predai.

Si te-ai predat si ce? ce ai facut, unde ai ajuns? De fapt n-ai ajuns nicaieri, nu ai plecat de undeva, deci nu ai ajuns intr-un alt punct, ai fost static. Dar simti ca te-ai miscat, ca ai facut ceva. Imi place sa cred ca atunci e timpul tau, bucatica aia de glorie pe care nu poti sa o redai in detaliu care se sterge usor din memorie si ramane ca o amintire placuta a ceva foarte recent si nou, stralucind ca o instalatie de craciun chinezeasca, mereu in acel mic colt al succeselor care si astea , sunt , ca orice lucru, subiective.

Succesul tau e raportat la o scara de valori personala sau in cel mai rau caz, una imprumutata, dar care o alegi in functie tot de niste criterii personale. Asa e si cu nebunia. Era o vorba din batrani . "Nebunii sunt oamenii lui Dumnezeu" .  Tind sa cred ca asta ar fi definitia corecta, atata timp cat crezi in Dumnezeu. Ce se intampla daca nu crezi in Dumnezeu. Nu as putea sa dau un raspuns, nici nu as putea sa oblig pe cineva sa creada, fiecare e liber sa faca ce vrea, mai ales in privinta relatiei lui cu divinitatea. Pentru ca d-aia multa lume il uraste pe Dumnezeu si toata ideea asta de divinitate, de entitate superioara, ca s-au gasit alti balani pseudoinvatati sa-l bage pe Dumnezeu pe gat incat celorlalti li s-a luat. Exact ca acea reclama, care o vezi de nspe mii de ori, zi de zi, la televizor, pe internet, in autobuz, oriunde. Da, iti ramane reclama aia in minte, iti ocupa spatiu, dar totodata te determina exclusiv sa nu cumperi produsul ala sau sa nu dai curs reclamei, ca vorba aia cu" de-al dreacu si de ambitios". Asa si cu Dumnezeu.

Revenind la ideea de nebunie care probabil am mai zis-o anterior, e un subiect pe care imi place sa-l abordez cu mine insumi si mai nou cu altcineva care consider ca fiind tot un eu insumi fara sa-mi permit sa-i rapesc individualitea si personalitatea prin a cataloga acea persoana ca fiind "ca mine". Ar fi sec ca cineva sa fie ca mine. M-as plictisi enorm sa vad pe cineva ca face aceleasi cacaturi care le fac eu, care oarecum ma urmareste. Dar e senzational, e nebunie, e arta ,e cum vreti s-o luati, cand acel cineva, face exact ce faci tu, dar in alt mod si te redescoperi pe tine, prin a descoperi acea persoana si ramai de fiecare data mai fascinat, decat prima oara, pentru ca observi ca de fapt acea persoana e indispensabila , unica si tinzi sa vezi lumea prin prisma ei. Si atunci, acea persoana traduce simplu prin a fi nebuna. Vorbesc de o nebunie in sensul de creativitate, de arta, nu de o boala psihica unde efectiv creierul poate fi declarat stricat prin metode medicale general valabile.

Iar nebunia e subiectiva, la randul ei, in functie de individul care te.... catalogheaza, caracterizeaza, ma rog, ceva de genul. Se face abuz de nebunie pe ambele planuri. Cand ceva e atat de senzational, de magistral, care sa rupa orice lege normala de gandire, poate fi catalogat drept nebunie deoarece nu respecta niste norme date de majoritate. Totodata se abuzeaza de nebunie, cand te prefaci ca esti nebun, dar nu esti cu adevarat , incerci, falsezi. E treaba la fel cu experienta, care sigur imi amintesc ca am scris-o pe undeva pe aici. Cineva fara har, talent, mir , cum vreti, poate sa ajunga la un nivel mediu daca invata, daca se foteaza, daca are determinare. Totusi, cineva cu talent har mir, fara determinare si poate fara scoala reuseste sa faca acel cacat mult mai repede si mult mai bine, e vorba doar de cine reuseste sa interfateze mai bine in fata unui public, ideea pe care vrea sa o exprime. Aici gresesc nebunii, nu stiu cum sa interfateze o idee senzationala, in asa fel incat majoritatea sa o accepte ca o noua definitie un nou standard.

Inca odata nu am idee de ce am scris chestiile astea,  contrar posturilor de la inceput care desi eram foarte dezinteresat de ce scriam, le reverificam pentru maxima corectitudine , desi acum ma intereseaza ce scriu si fortez mintea sa am o oarecare coerenta, am dezinteresul sa nu verific nimic si sa plantez ideea efectiv asa cum mi-a trecut prin minte. Plus ca mi-e foarte foame si foarte somn din motive .... palpabile. Seara placuta

Becul

N-am fost cel mai bun la literatura, desi am o capacitate de a imi imagina tot felul de lucruri, am probleme sa le transpun pe ceva palpabil, sau ma rog, gen ca un dispozitiv input/ output, lipseste output-ul. In fine, nu despre asta e vorba. Am fost oarecum placut surprins ca persoane dubioase care le vedeam ocazional pe holurile liceului au bloguri, probabil cu experiente personale combinate cu ceva imaginatie, cam ce fac eu aici, doar ca ma rog, eu le separ.

Am vazut chestiile astea pe facebook. Desi nu mi-e rusine cu blogul asta, din contra, inclin sa cred ca ar avea un succes fenomenal, in ciuda faptului ca s-ar schimba parerea radical despre mine ca lumea ar fi gen " mama cuaie nu credeam ca poti sa fii asa profund si spiritual intr-o maniera cool" nu as face o asemenea publicitate, din simplul motiv ca e un lucru sensibil pe care nu as vrea sa-l impart cu oricine, desi nu as fi deranjat daca cineva l-ar gasi . Cam ca o pereche de chiloti uitata de vreouna . Nu as arata-o oricui, dar nu m-ar deranja daca cineva ar gasi-o sub pat si ar intreba ce e. Bine, e evident ce e , ma refer la detalii colaterale gen provenienta, data de expirare, etc.

Sincer nu stiu de ce am venit aici in primul rand. Ma relaxam cu niste  "Led Zeppelin - In my time of dying" dar meh, am vazut blogul tipei, am citit despre ce e vorba oarecum si am zis, fuck it, i can do it better. Mda, sunt atat de retardat incat sa-mi creez scenarii in propria minte si sa-mi inving propria constiinta prin a face ceva mai bun decat altcineva care oricum nu va vedea sau va participa direct la ce fac eu. E ca si cum sa vezi un copac pe strada si sa stai langa el si sa zici ca poti sa fii mai copac ca el si sa stai ca un copac. Dar ma rog, asa imi pierd 15 minute din viata. Asta ca sa nu mai zic ca am un ceva de scris la chimie, eu nici macar nu stiu chimie. Si sa zic ca am si buza inferioara muscata in mod tiran de inger. Da ma, v-am mai zis-o pe aia cu ingerul, ca exista si ca inca cred in existenta ei. Pardon, lui, vorbeam de inger.

Cred in frumos, cred in transcendenta, in perfectiune, in multe idealuri pe care multa lume dintre care si eu probabil nu le voi atinge cu adevarat vreodata. E vorba de iluzie. Sa-ti simulezi ideea de perfectiune , de absolut si nu vorbesc de vodca aici , ci de idealuri in viata. In clipa de fata nu stiu ce scriu sau despre ce scriu, real vorbind nu stiu despre ce scriu aici de cam 2 ani jumate . Nu stiu ce urmaresc, poate simt nevoia sa scriu si atat, fara sa vreau ceva la schimb sau sa urmaresc ceva. Din punctul meu de vedere mi se pare cel mai sincer mod de a scrie. E ca un talent neslefuit. Ca un om care are talent muzical desi toata viata lui a cantat de singuratate in baie. Astea mi se par talentele reale, nu sa ai 6 ani de scoli pe domeniu, pentru ca aici intra in rol experienta, eu vorbesc de chintesenta harului. Si totusi... despre ce vorbeam? Nu stiu, nu pot sa-mi dau seama. Si totusi... de ce am scris? Nu stiu, nu pot sa-mi dau seama. E cazul sa ma retrag umil si sa scriu despre chimie si chestii care o sa ma ajute sa trec facultatea. Checked-out

Chipul ei angelic

Eu pe la ora asta trebuia sa fiu la cam a 4a ora de matematica pe care oricum nu o intelegeam. Ma rog, trebuie sa scriu ce am de scris aici in cam 30 de minute ca dupa ma grabesc evident, sa recuperez ce am pierdut ( sau macar sa incerc).

Si totusi... ce vroiam sa zic? Ma rog, am uitat , sunt genul de persoana care are atat de multe idei si scheme globale chiar daca spatiul meu se restrange la o camera de 5x5 incat am uitat real ce vreau sa zic. Nu e problema, mai am. In general am refuzat sa mai scriu aici pentru ca am decis ca blogul asta a fost facut cu o alta intentie, una de a face misto, panarama, circ de a face oamenii sa rada de a se simti bine sau ma rog, cel putin sa ma simt eu bine. Nu am avut nicio idee sau nicio intentie reala sa fac din treaba asta sa zica fiecare om " coa' universul e altfel" . Probabil ma schimb, probabil nu asta sunt, poate sunt un pas mai aproape spre transcendenta, fara ca eu sa-mi dau seama.

Desi fac un abuz, faptul ca eu in loc sa merg la facultate si sa scap in 4 ani si sa incep sa produc bani , stau aici si scriu tot felul de aberatii, imi permit macar sa cred ca macar aberatiile astea sunt cu o oarecare tenta de minciuna. O minciuna nu cu rea intentie ci mai mult cu ideea de vis frumos. Stii  atunci cand visezi ca ti-ai cumparat un nou telefon, sau o noua rochie, orice... si dupa te trezesti de dimineata muit de realitate. Intr-un fel treaba suge mai tare decat sa nu fi visat deloc si totusi, totul se restrange la un cerc vicios . Te consumi pe interior, pentru acel ceva. Discutam acum ceva seri cu cineva, legat de o evadare si-mi imaginam o gluma seaca. Politia poate sa aresteze un boschetar la domiciliu. Atat de inchis si totusi atat de liber, sec , duh.

Asa, si vorbeam de o evadare, cam cea in cazul boschetarului pana la un anumit nivel, interesanta e fix partea cu inchis si totusi liber. E destul de misto sa vezi un lucru raportat la altceva in loc de o scara globala, chiar si cand vine vorba de libertate. De multe ori , cand eram intrebat pe la scoala ce pula mea e libertatea, ma gandeam ca e un cacat dinasta constitutional si patriotic si cacat faptul ca poti sa cumpere bere la carrefour cand ai 15 ani.  Acum , momentan,  pot zice ca aceasta libertate, poate fi oarecum individualizata vis-a-vis de o persoana . Nu, nu ma refer la individualizarea liberatii pentru fiecare individ, ca oricum suntem unici si plm fiecare se exprima diferit si cacaturi de genul, eu vorbesc de a modela propria libertate prin prisma unei alte persoane. Oribil foarte oribil. E cum zicea Bitza intr-o melodie ca si-a readus la viata ingerul. De multe ori ma gandeam unde pula mea e ingerul si ce face. L-am gasit odata, nu complet si am crezut ca fix incompatibilitatea om-fiinta divina e ceea ce ne impedica unirea desavarsita. Ulterior mi-am dat seama ca ingerul era fake , bine mi-am dat seama de la inceput, dar revenind dupa un scenariu mentionat anterior, imi placea sa ma mint, sa ma complac in ideea de a sti ca ingerul ala chiar exista, desi pentru mine era doar o iluzie . A meritat, pana la un anumit nivel, cand s-a trezit bestia.

Bestia nu a inteles de ce m-am lasat oarecum infrant de ingerul fantoma. Si bestia a distrus intr-un mod brutal si grotesc totul dintre mine si ingerul ala, sau pseudo ingerul, cum o fi. De atunci am zis sa nu mai lucrez cu copii si ingeri pentru ca sunt perversi si te pacalesc cu inocenta lor. Si totusi, am gasit alt inger , o alta idila cu un alt inger, imbunatit care tinde la perfectiune. E ciudat, cand citesc asta ca totul are sens, dar daca incerc sa o dezvolt la o a3a perspectiva nu are niciun sens, suge treaba asta, dar nu e problema, ingerul intelege , e tot ce conteaza. Mi se zicea, de fapt chiar ingerul mi-a zis ca de ce nu scriu chestii sau nu ma fac scriitor sau faze .Pentru ca oarecum sufar de o discontinuitate psihica tip bacoviana, sau ma rog, asa imi place sa cred, incat pierd firul ideilor si incep sa arunc cuvinte pe unde apuc. Antitetic cu Bacovia, eu nu sunt considerat unul din ce mai mari scriitori, probabil nici nu vreau asta.

Iubesc ingerul .

Interventia divina

N-am mai ajuns de ceva timp aici, poate am ajuns intr-un stadiu atat de avansat de de-creativizare ca sa zic asa, nu as putea sa gasesc un termen concret, sau ma rog, vocabularul meu restrans ma impiedica sa fac lcurul asta. Mi se pare destul de sec si rigid, sa stai in fata calculatorului si sa scrii. Sau ma rog, sa stai asa in general. Culmea, asta fac, asta oarecum mi-a dat falsa impresie ca imi si place intr-un oarecare masura, daca nu chiar complet. Doar ca exista mereu, o lupta interioara cu tine pentru ceva. Nu conteaza pentru ce, domeniile sunt vaste, fie pe plan social, sa ai nspe mii de like-uri, pe plan fizic, sa arati ca un semi-zeu, fie pe plan spiritual, sa gasesti esenta, la fel, oricare ar fi aceasta.

Ma gandesc uneori raportat la globul asta, unde sunt 7 miliarde de oameni, ce fac oare restul in timp ce eu stau in cativa metri patrati, holbandu-ma la un monitor de 15.8 inch constrans intr-o lume... cam la fel de vasta. Lumea asta virtuala, internet, jocuri, tate, facebook, tot felul. E ok la inceput, e interesant, gasesti tot felul de cacaturi, dar dupa o vreme, vezi ca e doar o bucla. Si zambesti si a 2a oara, si a 3a, si a4a, pe la a5a deja te prinzi ca ceva e la fel, iar probabil pe la 10a iti bagi pula si zici ca ai fost pacalit. Bine, pacalit esti oricum, in diferite contexte si circumstante, chiar daca tu poate te gandesti ca pula mea, nu te baga nimeni in seama sau ca pula mea nu prezinti un real interes. Chiar si eu, desi duceam o lupta crancena cu limba romana si cu literatura si curentele literare si aveam , oarecum niste viziuni si perspective care nu erau chiar asa de deplasate desi se interfatau intr-un mod mai brutal sau neconventional ca sa zic asa, ma simteam pacalit de propriul instinct, ca nu puteam sa bat materia aia cum am reusit la altele fara un real efort. Doar ca , pe langa aceste aspecte minore, sau poate nu de o intensitate majora, se mai intampla si cacaturi cu care te intalnesti prima oara si nu esti pregatit pentru ele si poate ca si dupa faptul consumat, nu esti pregatit. Si nu , nu ma refer sa fii pregatit pentru un nou eveniment care s-ar putea clasa intr-o categorie asemanatoare. Zic ca , post-factum, n-ai putea sa gestionezi situatia intr-un mod mai bun sau intr-o cale mai buna desi ai in-sight-ul experientei.

Vorbesc de faptul ca lumea ta, poate sa se sfarseasca intr-o secunda, irevocabil chiar si la un mod destul de real, nu raportat la cateva ierburi care iti incetoseaza mintea timp de cateva ore. Nu vin cu vreo predictie apocaliptica sau sa vorbesc de lume gen pamant, terra, univers, globalizare sau alt cacat de genul. Nu, vorbesc de lumea ta, interioara, stindardul tau existential , nucleul, sufletul, oricum ai lua-o. Sa devii o epava si totusi si sa dai impresia de individ perfect functional compatibil intr-o societate moderna. E trist, e ca si cum sa ajungi in situatia cu monitorul mai sus. Ramai in cativa metri patrati, conectat la ceva fals, care oarecum iti da ideea falsa de libertate. De multe ori ma gandesc, de ce unii oameni scriu? Adica orice, ma refer care e rezultatul asteptat. Eu de exemplu cand scriu, in general , o fac pentru mine . E un loc sigur unde ma pot regasi pe mine si sa nu gasesc un conflict exterior sau chiar interior la o adica, inducand o stare completa de serenitate. Altii probabil scriu sa impresioneze, altii pentru ca nu au alte ocupatii, dar ma rog, nu ma intereseaza, nu ma priveste.

Titlul este interventia divina. Ideea era sa vorbesc de anumite evenimente, palpabile, reale in care am fost implicat si a avut loc interventia divina. Si nu, nu vorbesc de noroc. Intotdeauna mi s-a parut ca norocul asta e de fapt o negare a existentei divinului. Sau karma sau ma rog, nu stiu ce alt cacat asemanator. Daca existe niste legi superioare de guvernare a universului fie ele la intamplare aplicate de tot felul de entitati. , cel mai probabil cuantificate prin efectul fluturelui, eu zic ca in aceasta categorie intra si norocul, sau karma. Este tarziu, nu planuiam aceasta oprire in acest local frumos totusi abandonat din lipsa de finantare ca sa zic asa, dar mi-am permis cateva momente de nostalgie, asemeni copilariei.


 

As calatori spre cer dar n-am bilet

Se pare ca m-am gandit sa scriu un pic si pe ce aici. Bine, circumstantele sunt destul de nefavorabile. E foarte cald, laptop-ul e incins de zici ca e resou incat imi vine sa ma pis pe el ( sa-l racesc, evident) sunt obosit, tumefiat de nopti albe pentru zile negre cum s-ar zice. Ascult Florin Salam si sunt indecis daca sa ies din casa si sa beau sa ma fac mort sau sa stau cuminte sa beau usor si sa ma culc sanatos.

Ideea e ca am dat acest examen dubios al maturitatii. Care in mod magic l-am si luat. Bine, nu magic, ca am invatat de ma  cacam integrale si vomam legile vitezei. Nu stiu de ce am deschis aici, planul e sa dau o batalie si cu facultatea, adica sa dau admiterea si dupa revin si aici cu un update. E prea cald sa si scriu.

Mereu la radacini

Cred ca e primul post pe anul asta, ceea ce inseamna ca am lasat in urma aceasta initiativa de blogging . Bine probabil cand l-am inceput prima data era pentru ca aveam efectiv prea mult timp liber si simteam nevoia ca trebuie sa exprim tot felul de lucruri si sa apara de nicaieri tot felul de oameni care sa fie de acord cu mine si sa pornim o revolutie spirituala. Oarecum inca cred in ea. Diferenta o face ca poate atunci, d-asta scriam , ca sigur vom fi mai multi si vom instaura vreun fel de bun simt . Acum daca e sa se intample bine, daca nu , si mai bine, ca ma scapa de un efort in plus , de fapt, cel mai bine ar fi sa nu se intample. E ca visul ala dubios de totusi ai da o muie la colega aia urata, dar totusi te gandesti ca implica prea multe riscuri si poate daca indraznesti sa faci ulterior misto de ea, te da coarda in gat la altii si pierzi pe scara sociala de practic muia aia ai luat-o tu . Bine, cum de multe ori am mai precizat, ca sa scrii ai nevoie de un motiv, de ceva concret, nu e ca si cum ai zice .... coaie hai sa scriem ceva , dar de fapt n-ai nimic de zis. E ca si cum sa vrei sa vorbesti si sa nu ai nimic de zis. Urli, atragi atentia, dar nu exprimi nimic.

Eh motivul pentru care am decis eu sa ma apuc de scris , la ora asta, cand sunt obligat sa fac lucruri semnificativ mai utile decat sa imi pierd timpul pe blog sau pe internet sau pe orice altceva ce impiedica dezvoltarea si pregatirea mea spirituala este faptul ca am vazut un articol de cacat de la revista Lazar, un liceu de poponauti penali din Bucuresti. In articolul ala o duduie dinasta hipioata sustinea o miscare dubioasa care am simtit-o eu ca s-ar putea sa se intample si sa strice tot ce a mai ramas din sistemul educational care a mai ramas. Tipa asta, era foarte ofensata ca de ce trebuie ea sa invete njpe mii de poezii de Eminescu si ca de ce trebuie sa ii ascultam pe aia morti cand sunt milioane de poeti necunoscuti care cauta public unde sa-si desfasoare cacatul lor. Mi se pare ingrjorator. Mie cel putin, mi-e o frica reala de aceasta propunere daca e sa se transforme in fapte. E ca si cum ai aduce toti dobitocii de pe toate blogurile astea , capusele astea sugatoare de publicitate, trafic si advertising( mai multa publicitate) in realitate , sa indoctrineze alti prosti, mai prosti ca ei, pasibili sa fie la fel de prosti.

Am decis sa le postez un comentariu in stilul meu unic ca ulterior sa vad ca acel cacat trebuie sa primeasca aprobarea administratorului. S-au gandit si ei muistii, ca va zic eu, toata combinatia cu revistele astea ale scolilor si ale cacaturilor se presupune a fi un fel de dezvoltare interna a elevului . Gen toata lumea te felicita ca e ok sa mananci cacat in viata reala si ca e bine sa o faci de la o varsta foarte mica ca te obisnuiesti cu gustul si pe parcurs in viata ai o toleranta la cacat crescuta si o sa ajungi cineva. Asa, ce ziceam, daaa, de faptul ca treaba asta trece printr-un filtru . Se intampla din ce in ce mai des combinatia cu verificatul comentariilor . Pentru ca lumea vrea sa fie pe internet ce nu e in viata reala, respectiv, perfecta. Mi s-a mai intamplat sa mai postez comentarii dubioase pe tot felul de alte bloguri gasite la intamplare si sa postez comentarii doar ca sa ma cert cu oamenii gratuit fara sa am ceva cu ei sau ideile lor si cand am vazut de vreo 3-4 treaba cu aprobarea, am zis ca deja nu merita. Nu inteleg, de ce rahat mai ai o sectie de comentarii, daca nu lasi libera exprimare. Sau daca nu e libera exprimare, atunci zi in pula mea " Rubrica de sustinut exclusiv ideea rezultata din acest articol  " nu comentarii.

 Cel mai probabil dudia o sa-l stearga dupa vreo 2 aliniate . Si aici este motivul final pentru care dupa aproape un an, am ajuns sa scriu aici si sa-mi vars frustrarea si nervii. Pentru ca aici pot sa scriu liber, aici e spatiul meu, e refugiul, epicentrul , locul de bastina, cetatea, fortareata , axis mundi, nucleul , unde pot sa ma exprim liber fara sa fiu deranjat de nimeni. In aceasta lume vasta a internetului si a paginilor si a tuturor lucrurilor, ce ramane oarecum al meu, la care intradevar sunt unic administrator si nu cer permisiunea la ceva, ramane acest blog. Si e destul.