Starea te cuprinde, simti emotia, vibe-ul , ajungi la o sinergie absoluta, ceva inexplicabil, totusi palpabil, empiric. Incerci sa-ti explici ce se intampla, dar nu poti, esti cuprins, invins de moment, care de fapt nu este o infrangere propriu zisa , mai degraba vrei sa te predai.
Si te-ai predat si ce? ce ai facut, unde ai ajuns? De fapt n-ai ajuns nicaieri, nu ai plecat de undeva, deci nu ai ajuns intr-un alt punct, ai fost static. Dar simti ca te-ai miscat, ca ai facut ceva. Imi place sa cred ca atunci e timpul tau, bucatica aia de glorie pe care nu poti sa o redai in detaliu care se sterge usor din memorie si ramane ca o amintire placuta a ceva foarte recent si nou, stralucind ca o instalatie de craciun chinezeasca, mereu in acel mic colt al succeselor care si astea , sunt , ca orice lucru, subiective.
Succesul tau e raportat la o scara de valori personala sau in cel mai rau caz, una imprumutata, dar care o alegi in functie tot de niste criterii personale. Asa e si cu nebunia. Era o vorba din batrani . "Nebunii sunt oamenii lui Dumnezeu" . Tind sa cred ca asta ar fi definitia corecta, atata timp cat crezi in Dumnezeu. Ce se intampla daca nu crezi in Dumnezeu. Nu as putea sa dau un raspuns, nici nu as putea sa oblig pe cineva sa creada, fiecare e liber sa faca ce vrea, mai ales in privinta relatiei lui cu divinitatea. Pentru ca d-aia multa lume il uraste pe Dumnezeu si toata ideea asta de divinitate, de entitate superioara, ca s-au gasit alti balani pseudoinvatati sa-l bage pe Dumnezeu pe gat incat celorlalti li s-a luat. Exact ca acea reclama, care o vezi de nspe mii de ori, zi de zi, la televizor, pe internet, in autobuz, oriunde. Da, iti ramane reclama aia in minte, iti ocupa spatiu, dar totodata te determina exclusiv sa nu cumperi produsul ala sau sa nu dai curs reclamei, ca vorba aia cu" de-al dreacu si de ambitios". Asa si cu Dumnezeu.
Revenind la ideea de nebunie care probabil am mai zis-o anterior, e un subiect pe care imi place sa-l abordez cu mine insumi si mai nou cu altcineva care consider ca fiind tot un eu insumi fara sa-mi permit sa-i rapesc individualitea si personalitatea prin a cataloga acea persoana ca fiind "ca mine". Ar fi sec ca cineva sa fie ca mine. M-as plictisi enorm sa vad pe cineva ca face aceleasi cacaturi care le fac eu, care oarecum ma urmareste. Dar e senzational, e nebunie, e arta ,e cum vreti s-o luati, cand acel cineva, face exact ce faci tu, dar in alt mod si te redescoperi pe tine, prin a descoperi acea persoana si ramai de fiecare data mai fascinat, decat prima oara, pentru ca observi ca de fapt acea persoana e indispensabila , unica si tinzi sa vezi lumea prin prisma ei. Si atunci, acea persoana traduce simplu prin a fi nebuna. Vorbesc de o nebunie in sensul de creativitate, de arta, nu de o boala psihica unde efectiv creierul poate fi declarat stricat prin metode medicale general valabile.
Iar nebunia e subiectiva, la randul ei, in functie de individul care te.... catalogheaza, caracterizeaza, ma rog, ceva de genul. Se face abuz de nebunie pe ambele planuri. Cand ceva e atat de senzational, de magistral, care sa rupa orice lege normala de gandire, poate fi catalogat drept nebunie deoarece nu respecta niste norme date de majoritate. Totodata se abuzeaza de nebunie, cand te prefaci ca esti nebun, dar nu esti cu adevarat , incerci, falsezi. E treaba la fel cu experienta, care sigur imi amintesc ca am scris-o pe undeva pe aici. Cineva fara har, talent, mir , cum vreti, poate sa ajunga la un nivel mediu daca invata, daca se foteaza, daca are determinare. Totusi, cineva cu talent har mir, fara determinare si poate fara scoala reuseste sa faca acel cacat mult mai repede si mult mai bine, e vorba doar de cine reuseste sa interfateze mai bine in fata unui public, ideea pe care vrea sa o exprime. Aici gresesc nebunii, nu stiu cum sa interfateze o idee senzationala, in asa fel incat majoritatea sa o accepte ca o noua definitie un nou standard.
Inca odata nu am idee de ce am scris chestiile astea, contrar posturilor de la inceput care desi eram foarte dezinteresat de ce scriam, le reverificam pentru maxima corectitudine , desi acum ma intereseaza ce scriu si fortez mintea sa am o oarecare coerenta, am dezinteresul sa nu verific nimic si sa plantez ideea efectiv asa cum mi-a trecut prin minte. Plus ca mi-e foarte foame si foarte somn din motive .... palpabile. Seara placuta
Si te-ai predat si ce? ce ai facut, unde ai ajuns? De fapt n-ai ajuns nicaieri, nu ai plecat de undeva, deci nu ai ajuns intr-un alt punct, ai fost static. Dar simti ca te-ai miscat, ca ai facut ceva. Imi place sa cred ca atunci e timpul tau, bucatica aia de glorie pe care nu poti sa o redai in detaliu care se sterge usor din memorie si ramane ca o amintire placuta a ceva foarte recent si nou, stralucind ca o instalatie de craciun chinezeasca, mereu in acel mic colt al succeselor care si astea , sunt , ca orice lucru, subiective.
Succesul tau e raportat la o scara de valori personala sau in cel mai rau caz, una imprumutata, dar care o alegi in functie tot de niste criterii personale. Asa e si cu nebunia. Era o vorba din batrani . "Nebunii sunt oamenii lui Dumnezeu" . Tind sa cred ca asta ar fi definitia corecta, atata timp cat crezi in Dumnezeu. Ce se intampla daca nu crezi in Dumnezeu. Nu as putea sa dau un raspuns, nici nu as putea sa oblig pe cineva sa creada, fiecare e liber sa faca ce vrea, mai ales in privinta relatiei lui cu divinitatea. Pentru ca d-aia multa lume il uraste pe Dumnezeu si toata ideea asta de divinitate, de entitate superioara, ca s-au gasit alti balani pseudoinvatati sa-l bage pe Dumnezeu pe gat incat celorlalti li s-a luat. Exact ca acea reclama, care o vezi de nspe mii de ori, zi de zi, la televizor, pe internet, in autobuz, oriunde. Da, iti ramane reclama aia in minte, iti ocupa spatiu, dar totodata te determina exclusiv sa nu cumperi produsul ala sau sa nu dai curs reclamei, ca vorba aia cu" de-al dreacu si de ambitios". Asa si cu Dumnezeu.
Revenind la ideea de nebunie care probabil am mai zis-o anterior, e un subiect pe care imi place sa-l abordez cu mine insumi si mai nou cu altcineva care consider ca fiind tot un eu insumi fara sa-mi permit sa-i rapesc individualitea si personalitatea prin a cataloga acea persoana ca fiind "ca mine". Ar fi sec ca cineva sa fie ca mine. M-as plictisi enorm sa vad pe cineva ca face aceleasi cacaturi care le fac eu, care oarecum ma urmareste. Dar e senzational, e nebunie, e arta ,e cum vreti s-o luati, cand acel cineva, face exact ce faci tu, dar in alt mod si te redescoperi pe tine, prin a descoperi acea persoana si ramai de fiecare data mai fascinat, decat prima oara, pentru ca observi ca de fapt acea persoana e indispensabila , unica si tinzi sa vezi lumea prin prisma ei. Si atunci, acea persoana traduce simplu prin a fi nebuna. Vorbesc de o nebunie in sensul de creativitate, de arta, nu de o boala psihica unde efectiv creierul poate fi declarat stricat prin metode medicale general valabile.
Iar nebunia e subiectiva, la randul ei, in functie de individul care te.... catalogheaza, caracterizeaza, ma rog, ceva de genul. Se face abuz de nebunie pe ambele planuri. Cand ceva e atat de senzational, de magistral, care sa rupa orice lege normala de gandire, poate fi catalogat drept nebunie deoarece nu respecta niste norme date de majoritate. Totodata se abuzeaza de nebunie, cand te prefaci ca esti nebun, dar nu esti cu adevarat , incerci, falsezi. E treaba la fel cu experienta, care sigur imi amintesc ca am scris-o pe undeva pe aici. Cineva fara har, talent, mir , cum vreti, poate sa ajunga la un nivel mediu daca invata, daca se foteaza, daca are determinare. Totusi, cineva cu talent har mir, fara determinare si poate fara scoala reuseste sa faca acel cacat mult mai repede si mult mai bine, e vorba doar de cine reuseste sa interfateze mai bine in fata unui public, ideea pe care vrea sa o exprime. Aici gresesc nebunii, nu stiu cum sa interfateze o idee senzationala, in asa fel incat majoritatea sa o accepte ca o noua definitie un nou standard.
Inca odata nu am idee de ce am scris chestiile astea, contrar posturilor de la inceput care desi eram foarte dezinteresat de ce scriam, le reverificam pentru maxima corectitudine , desi acum ma intereseaza ce scriu si fortez mintea sa am o oarecare coerenta, am dezinteresul sa nu verific nimic si sa plantez ideea efectiv asa cum mi-a trecut prin minte. Plus ca mi-e foarte foame si foarte somn din motive .... palpabile. Seara placuta
