duminică, 28 februarie 2016

Realitatea absoluta

Rareori s-a intamplat cred sa scriu intr-un decurs atat de scurt. Recunosc, am mult timp liber la dispozitie si din nefericire motive de a scrie. Am decis sa scriu pentru ultima oara despre asta. Imi chinuie enorm sufletul si inima sa o fac, traind intr-o (dez)iluzie perpetuua, e timpul sa ma trezesc la realitate.

Vorbeam acum cateva luni de inger. A fost, a vazut, am fost prieteni , am fost cum trebuie. Doar ca, cum am spus mai recent, l-am abandonat, i-am cerut sa plece, i-am spus ca nu suntem compatibili. Intrinsec, nu am fost, pentru ca apartineam unor lumi diferite,dar in realitatea constransa de atunci, eram perfecti. I-am cerut sa plece si a plecat, eventual. As putea sa invinovatesc pe cineva care a facut cum am spus eu ? Nu , nu cred ca as putea mai ales ca a dus o lupta crancena cu mine, sa ma salveze, pentru o ultima oara. Nu l-am lasat, am decis ca trebuie sa depun aport energetic real sa-l distrug. Tocmai cand a realizat ca nu mai sunt salvabil s-a lasat infrant de vanitatea mea nemarginita.

A lasat scutul jos in fata mea si l-am injunghiat fara remuscari sau judecati de constiinta, uitandu-ma in ochii inlacrimati nu din cauza durerii fizice, ci din constientizarea neputintei de a-si duce misiunea la bun sfarsit. M am intors acum, dupa cateva luni, realizand ce am facut. Incepeam sa dezgrop trupul in ideea ca o sa-l invii, sau o sa invie de buna voie vazand ca m-am schimbat. Sapand incepusem sa descopar superficial realitatea urata descompunerea de prea mult timp. Mi-am dat seama ca am venit, prea tarziu si ca ceea ce cautam de fapt,nu era acolo. Era o iluzie. M-am oprit din sapat , gandindu-ma ca nu vreau sa-mi stric amintirea perfecta cu ceva ce nici macar nu reprezenta sufletul ce il cautam. Si am inceput sa plang, la fel cum ingerul a plans de neputinta , asa am facut-o si eu.... si ce-am mai plans si urlat... Cum de eu, cel mai puternic dintre toti, rege printre regi, ajunsesem sclav al propriilor trairi. Inainte sa pun pamantul la loc m-am gandit la toate lucrurile bune, la ce a fost inainte si ca nimic nu va putea inlocui ceea ce a fost. Mi-am dat seama ca voi trebui sa port pe maini sangele si remuscarile din clipa fatidica. Diferenta era ca eu eram viu, iar ingerul era mort.

Asa ca am plecat spre o noua viata, cat de repede am putut, incercand sa alerg totusi miscandu-ma din ce in ce mai incet cu un efort depus din ce in ce mai mare. Ingerul reaparuse. Doar ca nu era el, nu era el , era schimbat, era fix ce am jurat amandoi ca nu o sa ajunga niciodata. Am incercat sa-l dobor, dandu-mi seama devreme ca este de neinvins. Am ales sa fug ceea ce asta fac si voi face, pentru ceva vreme. Sper doar, sa oboseasca el inainte sa obosesc eu.

Facand un mic rezumat la ceea ce pare o poveste cretina fara niciun sens. Ingerul reprezinta partea care m-a facut sa vad altfel viata si a contribuit real la dezvoltarea mea personala iar pentru asta va ramane etern in inima mea. Am incercat recent sa vorbesc cu fata ( devine repetitiv ingerul, iar "el" deja suna ca o idila homosexuala) doar ca sa constat cu dezamagire, ca ceea ce cautam eu, nu mai era demult si ca pur si simplu vorbeam cu o alta persoana, o alta entitate, trasa prin acelasi corp. Lucrurile noastre , ale mele si ale persoanei din trecut a carui moarte sunt autor moral, incep usor usor sa dispara, devenind un simplu lux nostalgic in cutia cu amintiri din copilarie.

Poate nu am apreciat suficient cand a trebuit, poate nu am facut tot ce mi-a stat in putere. Sincer sa fiu ,raul a fost facut. Pentru ca as fi putut sa sap, sa sap si sa scot trupul descompus al ingerului si sa-l invii, dar oricat de mult mi-as dori, nu o sa fie acelasi lucru, nu o sa fie ceea ce o sa caut si o sa fie doar un element de durere si nu as putea sa trec peste imperfectiunile creeate de reinviere. Pentru ca nu sunt Dumnezeu si nu am puterea de a reinvia oameni, pot doar sa ii pansez si sa le ofer o solutie de mijloc, dar niciodata nu as putea sa am pretentia ca am puterea sa fac lucrurile cum erau in trecut.

Mi-am dorit sa fiu copil, sa raman copil. Inca odata soarta rade de mine si imi arata ca e cazul sa ma maturizez. Nu vreau sa ma maturizez tocmai pentru ca realizez cat de urat e de fapt, chiar istoricul jurnalului astuia fiind cel mai bun exemplu. De la lucruri nesemnificative precum frustrari pe jocuri , pana la lucruri care imi zguduie integritatea morala. Probabil o sa o fac, pentru ca va trebui sa ma adaptez si sa merg mai departe. Imi doresc doar sa nu o comit a doua oara. Cat despre fata... n-a fost sa fie, nu poti sa faci si bani si poezie.


Never again.

marți, 23 februarie 2016

Comicul dramei transformate in tragedie

 Revenind la vechiul meu prieten , adica tot eu. Mereu cand se gaseste o stare dubioasa ma gandesc sa scriu aici deoarece, consider eu, este suficient de autentica sa o pot reciti oricand, fara sa ma plictisesc

De cateva zile ma napadesc amintiri din trecut, unele frumoasele, altele care merita lasate uitarii. Dar totusi, ele exista. Acum 4 luni am luat o decizie destul de brusca si poate, negandita neplanificata nejustificata. Justificata a fost , gandindu-ma de doua ori, chiar si gandita... cel putin atunci. Lasand deoparte cacatul mistico-fantasmagoric, lucru care il fac rar, mai ales cand vorbesc de stari de genul , am lasat o persoana draga inimii sa plece din viata mea. De fapt nu am lasat-o. Am insistat din toate puterile sa plece gandindu-ma ca e mai bine , pentru cine... nu stiu.

Recitind, pare ca o drama de nivel inalt cu motive si scopuri destul de elaborate. Aici intra comedia. Am lasat acea persoana pentru ca am vrut sa ma joc. Adica am vrut sa ma joc real, pe calculator, nu e vreo figura de stil sau ceva, chiar asta am facut. E drept, pot gandi toata perioada asta ca o perioada de solitudine, cum unii oameni se duc la pescuit, fug in munti, merg la facultate etc, eu am ales sa ma joc. E drept, nu fara scop. Am vrut sa ajung in cea mai inalta liga dintr-un joc , numit Starcraft. Am reusit lucrul asta dupa aceste 4 luni, am reusit sa ajung Masters la jocul asta. E un joc destul de complex si cu un playerpool destul de restrans, dar nu despre asta e vorba, mie chiar in clipa de fata, mi se pare o realizare pertinenta raportat la persoana mea.

Deci dupa ce am ajuns Masters am decis sa ma intorc la viata, sa imi aleg sa fiu un om echilibrat si cumsecade si de ce nu, sa caut lucrurile pe care le-am avut. Aici intra tragedia. Nu caut fericirea nu caut sa fur ceva cuiva. Pur si simplu vreau sa vad cum era inainte si in loc sa dau quit, sa intru in meci din nou.( inca am creierul wired pe chestii  de starcraft). Tragedia e ca acum de fapt nu stiu ce vreau si am ajuns la concluzia asta platind un pret prea mare , mi-am incalcat orgoliul si liniaritatea asa de vehementa si concisa si bine planificata de acum 4 luni. Sau asa parea atunci, cine stie. Nici nu sunt sigur de ce o sa gasesc, momentan am batut la usa si mi s-a deschis geamul, nu am intrat , dar am vorbit prin el , facandu-mi cunoscute intentiile. In clipa de fata vazand sau ma rog, mai bine zis, presupunand ce s-au intamplat in alea 4 luni ma fac sa ma gandesc ca ceea ce caut, a disparut demult si ca ma uit doar la o fantoma in corp de om.

Nici nu mai sunt asa de interesat de a salva ceva sau pe cineva in speta pe mine. M-as intoarce in singuratate, pregatind o revenire incendiara, o ultima reduta intr-o situatie crunta. Nu e loc de teama, de sovaiala, e tot ce mai am de facut , vreau sa mai raman tacut. Cei ce doresc singuratea au uitat cum e sa fii singur. Eu mi-am facut alegerea, sunt intr-o situatie incerta de a justifica mie insumi, daca e ceea ce trebuie.